Ca să te înduplec am nevoie de ajutorul Lui Dumnezeu. Sau de forţa mea fizică! Sau de iubirea ta ! Sau aş putea cu vorba dulce!

Cel slab i se supune celui puternic. Voia Domnului este peste fiecare din noi şi peste amândoi laolaltă. Păcatul de a te constrânge îmi stă în putinţă, dar mă feresc de el. Vorbind, aş putea să-ţi risipesc teama, să te fac să uiţi ce te doare, Cuvintele îţi pot risipi teama, îţi pot stinge durerile, pot să te înveselească şi te pot îndupleca.

Ar însemna oare că te-ai lăsa minţită? Înduplecă-te să mă asculţi! Înduplecă-te sa te laşi minţită, ca să te pot îndupleca!

Dincolo de hohotul tău de rîs, care înseamnă că sunt ridicol, îţi povestesc, cuvânt cu cuvânt, bucuriile mele enorme.

Mi-ai lăudat de atâtea ori priceperea de învârti cuvintele.

Ar trebui să cânt, dar să şi aud ce cânt aşa cum auzi tu, chiar atunci când auzi tu, ca să ştiu dacă auzi ce aud şi eu. Dacă rîzi când eu plâng, nu auzi ce aud eu. Ascultăm acelaşi cântec şi auzim fiecare altceva!

Mi-ai spus că nu te îndoieşti cât de cât că nu poate fi adevărat ce ţi-am spus.

Îţi răspund că, deşi nu vreau să te păcălesc, spun şi eu ca şi tine că nu se poate să fie adevărat!

Totul este fals!

Vrei să mă schimb? Aş dispărea şi în loc de mine ar fi cel schimbat.

Am presupus că lucrurile sunt aşa cum am încercat să-ţi spun că ar fi. Acum încerc să presupun ce ai înţeles din ce ţi-am spus. Tu ai înţeles altceva decât ţi-am spus eu. Este firesc, pentru că tu eşti tu şi eu sunt altcineva.

Parcă te-am auzit că ai spus că nici nu ştiu despre ce vorbesc.

Nu ştiu!

Ar trebui să pot să separ ce este de ce nu este. Şi oare mai este ce este, ce am zis eu că este,? Nu mai este tot ce a fost, cum a fost, este altfel. Şi probabil nici nu mai este. E ca şi cum nu ar mai fi.

Nu este cu putinţă să fie ce nu este.

Nu este!