Cearta

-        Taci? Nu poţi să vorbeşti?

-        Pot să vorbesc, pentru că nimic nu este mai uşor decât să dau din gură.

-        Atunci, vorbeşte!

-        E mai bine să tac decât să vorbesc!

-        De ce taci? Acum ar fi mai bine să vorbeşti!

-        Nu ştiu ce să spun!

-        Ba, ştii ce să spui!

-        Ba, nu!

-        Ba, da! Ştii şi ce aş vrea să te întreb, nu-i aşa? Sunt sigură că ştii!

-        Nu ştiu!

-        Ba ştii! Şi spui acum că nu ştii ce ştii! Sunt sigură că ştii! Cum să nu ştii ce ştii?

-        Nu ştiu ce vrei să mă întrebi!

-        Ba, ştii ce vreau să te întreb!

-        Ba, nu!

-        Ba, da!

-        De unde vrei să ştiu ce vrei?

-        Nu ştii ce vreau?

-        Nu ştiu!

-        Pretinzi că nu ştii nimic: nici ce ştii, nici ce vreau!

-        Nu ştiu şi tac!

-        De ce taci?

-        Nu ştiu ce să spun!

-        Ba, ştii!

-        Nu ştiu! Tu spui că aş şti! Spune ce ştii că ştiu ca să ştiu şi eu ce ştiu!

-        Tu ştii mai mult decât atât!

-        Nu ştiu nimic!

-        Nu ştii nici măcar ce să-mi răspunzi la ce vreau să te întreb?

-        Ce vrei să mă întrebi?

-        Tu ştii şi ce vreau să te întreb, nu-i aşa?

-        Nu ştiu!

-        Nu vrei să vorbeşti, dar dacă ai vorbi despre ce zici că nu ştii ce să spui, ai putea ajunge să afli chiar ce ai de spus.

-        Tac pentru că, vorbind, nu aş avea nimic de aflat decât că nu ştiu ce să spun.