PRIVIREA

Sa taca, dar sa clocoteasca! Asa o vrea si asa vrea si el sa fie dorit.

O pandeste si o scruteaza! In detalii aproape inimaginabile!

Las’ ca ea sa-l acuze ca exagereaza cu activitatile erotice, ca sufera de exacerbarea morbida a indragostirii, dar nu ar vrea ca tocmai ea sa-i stinga iluzia deliranta ca ar fi iubit, ca nu i-ar placea sa fie privita de el.

Cum sa faca asta tocmai ea care beneficiaza de belsug de frumusete. Tocmai ea despre care se poate spune cum s-a spus despre o actrita celebra de la Hollywood ca „trupul ii umbrea sufletul”.

Ea ar putea sa aiba despre el impresia ca e erotoman si sa creada ca erotomaniaia lui este o varianta a turbarii. Dar sa nu pretinda ca nu stie ca s-a imbolnavit nu dupa o muscatura in carne, ci dupa un sarut de-a dreptul pe suflet.

El este totusi, pe cat de patimas, pe atat de departe de orice monstruozitate senzuala.

Este, dupa cate se pare, intr-o stare intermediara, intre ratiune si nebunie. Delirul lui este sa o priveasca. Libertatea la care aspira este libertatea de a o vedea. Este o admiratie compulsiva. Nu vrea sa se acupleze cu ea necontenit, dar de privit ar privi-o mereu. Nu de placerea sexului are nevoie, ci de placerea privitului.

In delirul lui amoros, in aceasta pasiune nebuneasca, el este sublim. E greu de spus daca, reciproc, e si el frumos. Dar indiscutabil, prin pofta lui intesa de a o privi si de a o admira, e viril!